Proiecție de Gală – Fals tratat de mântuire a sufletului – Invitat Nicolae Mărgineanu 22-09-2018 18:00

Toma este inspector la CNSAS – Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității. Aproape toată învățătura pe care o transmite Toma celui mai tânăr ”ucenic” al său, juristul Radu Olar, este una a răzbunării și a amenințărilor, sperând să facă din acest tânăr un ”Vânător de securiști” Dar Radu, care nu a trăit vremea comunismului, îl pune la îndoială, ori de câte ori are ocazia. Este momentul în care echipa Radu-Toma ia contact cu un dosar care pare să aducă în prim plan nu numai colaborarea cu Securitatea a unei fețe bisericești, părintele Iustin – dar chiar un act criminal. În 1988, un tânăr student trecut la monahism a comis un act de suicid. Toma este convins că bătrânul călugăr este implicat în sinuciderea novicelui. Cei doi urcă la chilia părintelui Iustin, într-o peșteră aflată pe un vârf de munte. La finalul acestei confruntări de convingeri și energii umane, nici unul dintre cei implicați nu va mai mai fi la fel ca înainte.

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 22 septembrie 20:00.