Spectacol de teatru ”Un tramvai numit dorință” 29-10-2017 19:00

„Spectacolul – eveniment <<Un tramvai numit Dorință>> este o dramă cu puternice accente comice sau o comedie a Destinului. Este un spectacol cu și despre oameni cu ochii larg deschişi, pentru care fericirea e doar un cuvânt ca toate celelalte, pentru că nu există fericire deplină, ci doar drumul către ea!
Piesa urmărește evoluția personajelor, pe care Destinul le aduce în aceeași arenă a vieții cu titlul unui destin comun: ratarea! Veți face cunoștință cu America anilor 40’, unde se va desfășura povestea febrilă a decesului mental și emoțional patetic al unei doamne din sudul Americii, determinată, fragilă și delicată (Blanche), născută într-o familie înstărită. Sărăcia aduce decăderea ei dramatică într-un apartament inchiriat, din New Orleans, mizer și înghesuit, unde locuiesc sora ei (Stella) și cumnatul ei cu apucături animalice (Stanley). Blanche se prinde în mrejele forțelor sălbatice și brutale din societatea modernă. În căutarea refugiului, ea constată că sora ei trăiește cu beție, violență, poftă și ignoranță și nu-i va aduce deloc liniștea mult căutată. Această femeie a luat, pentru a ajunge în casa surorii ei, un tramvai numit Dorinţă, care la finalul destinaţiei i-a materializat visul şi a dus-o într-un loc pe care l-a idealizat toată viaţa. Finalul este unul neașteptat și, cu siguranță, va stârni emoție in rândul publicului. Împreună cu multe momentele de comedie, am creat o poveste de care nu vă veți mai putea despărți!
Dorinţe, visuri, speranţe. Unde duc ele? Câte se împlinesc şi cu ce preţ? De câte ori nu ați căutat fericirea, iubirea? Dacă alegeți să urcați în tramvaiul nostru, veți descoperi noi valențe ale acestor dorințe după care alergăm toată viața.
Este o onoare pentru mine să pot monta la Ateneul din Iasi o capodoperă a dramaturgiei americane. Din acest motiv, dar și pentru că sunt la a treia mea colaborare în calitate de regizor pe scena mare a Ateneului , cred că am de îndeplinit o misiune foarte grea…” Andrei Ciobanu
Regia și versiunea scenică: Andrei Ciobanu
Scenografia: Cătălin Târziu
Light design: Lucian Țurcanu
Distribuție:
Ramona Dorneanu- Blanche
Daniel Onoae- Stanley
Irina Frunză- Stella
Codrin Dănilă- Mitch
Ana Hegyi -Eunice
Ionut Gînju – Steve
Dragoș Maftei – Vatmanul
Luca Afrisinei – Stanley Jr.
Muzica:
Răzvan Boroda – pian
Nicu Luceanu- saxofon
Nerecomandat copiilor sub 16 ani.
Durata spectacolului – 2h

Ateneul din Iași vă invită duminică, 29 octombrie 2017, ora 19.00, la spectacolul-eveniment „Un tramvai numit Dorință”, în regia lui Andrei Ciobanu, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, a Ateneului din Iași.

Preț bilet 15 lei/ 10 lei cu reducere

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 29 octombrie 21:00.