Proiecție de Gală „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, regia Emanuel Pârvu 27-11-2017 19:00

Luni, 27 noiembrie 2017 sunteți invitați, la Cinema Ateneu, la proiecția de gală a filmului „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, un film de Emanuel Pârvu.
Filmul spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Doru știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne și vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forțat să accepte, după ce a încercat tot ce este omenește posibil, să participe la o acțiune de braconaj.
În decurs de 6 zile, Doru se transformă dintr-un om serios, care respectă anumite principii, refuzând să participe la comiterea unor fapte ilegale, într-un om torturat de imposibilitatea de a o păstra pe Meda.
Emanuel Pârvu:
„E o poveste la care mă gândesc de câțiva ani: relația părinte- copil este un subiect universal, însă atunci când este vorba despre adopție, iubirea părintelui pentru copilul lui poate trece într-un plan mai adânc, mai intens. Cred că oamenii se vor gândi mai mult la relația cu copiii lor după acest film, la sacrificii, la alegeri, la opțiunile pe care viața ți le oferă.”
„Când e în joc destinul unui copil, justiția are multe laturi iar adevărul moral nu poate fi unul singur. Este ceea ce prevede justiția corect, legal? Poate. Dar e moral? Nu putem ști.”
Regizorul Cristian Mungiu a fost implicat în procesul de dezvoltare a scenariului și montajul filmului, susținând astfel “unul dintre cele mai bune scenarii de debut pe care le-a citit în ultimul timp”.
Regia: Emanuel Pârvu
Imagine: Silviu Stavilă
Montaj: Ștefan Pârlog
Sunet: Sorin Neagu
Producător : Miruna Berescu
Producător executiv: Domnica Predoiu
Distribuție
Doru – Șerban Pavlu
Meda – Ana Radu
Oleg – Radu Zetu
Anisim – Costel Cașcaval
Patya – Alexandru Mavrodineanu
Mitrofan – Costin Dogioiu
Șeful de post – Dan Aștilean
Jandarmul – Laurențiu Drăgan
Dima – Mișu Dinvale
Savi – Rodica Negrea
Învățătorul – Adrian Titieni
Pandele – Florin Zamfirescu
Ecologist 1 – Lucian Ifrim
Ecologist 2 – Puiu Serban
Sătean 1 – Codin Maticiuc
Mocanu – Vlad Corbeanu
Dan – Marc Titieni
Doctorița – Ioana Abur
Mișa – Lucian Ghimiși
Responsabil 1 – Alexandru Conovaru
Responsabil 2 – Gabriel Radu
Directorul – Ion Sapdaru
Băiatul de 18 ani – Ionut Toader
Biletele au fost puse în vânzare la prețul unic de 15 lei 

Alegeti locurile dorite


Mod selectie locuri


Schema locatie: Ateneu Tatarasi - Sala Mare


Str. ION CREANGA nr. 14, Iasi