Proiecție de film „BD în alertă 23-03-2017 19:00

Proiecție de film „BD în alertă”, regia Mirceaa Drăgan – joi, 23 martie, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, preț bilet 10 lei
„Brigada Diverse în alertă”, prescurtat uneori B.D. intră în acțiune, este un film de comedie românesc din 1970, regizat de Mircea Drăgan. Rolurile principale sunt interpretate de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Jean Constantin și Iurie Darie.

Acest film este primul din seria B.D. și prezintă două cazuri rezolvate de Brigada Fapte Diverse (prescurtată B.D.) a unei secții de miliție din România comunistă: furtul unui cățel și dispariția unei broșe. În ambele cazuri, rezolvarea acestor mărunțișuri a dus la descoperirea unor infracțiuni de mai mare importanță și anume uciderea șefului unui serviciu comercial de la o întreprindere (unde se petreceau delapidări) și furtul sistematic de mărfuri din Magazinul Universal Victoria.
Filmul este împărțit în două părți: Femeia fără semnalmente și Văduve cu termen redus și prezintă rezolvarea a două cazuri de către membrii Brigăzii Fapte Diverse a unei secții de miliție: căpitanul Panait (Toma Caragiu), plutonierul Căpșună (Sebastian Papaiani), sergentul-major Cristoloveanu (Dumitru Furdui) și câinele lup Costel.
Comedia începe cu eliberarea din închisoare a celor trei prieteni: Gogu Steriade (Dem Rădulescu), Trandafir (Puiu Călinescu) și Patraulea (Jean Constantin). Deveniți liberi, ei afirmă că vor să se schimbe și să lucreze legal, dorind să obțină ocupații artistice și culturale (Patraulea ar vrea să devină cântâreț și prestidigitator, Trandafir să ajungă instructor artistic la un ansamblu care face deplasări în străinătate din când în când, iar Gogu un simplu ghid la ONT pentru turiștii străini). Cei trei borfași își stabilesc ca principală prioritate însurătoarea.

Comedia „B.D. în alertă” în regia lui Mircea Drăgan, va fi proiectat joi, 23 martie 2017, de la ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 23 martie 21:00.