Spectacol de dans și teatru „Parfum, culoare, sunet” 09-04-2017 18:00

Parfum, culoare, sunet
Acest parfum de poveste, ne poartă pe aripile copilăriei aducându-ne aminte de inocența sufletului, de snoavele ascunse arareori în spatele unei minciuni.
Culoarea timpului trecut,
Ne poartă tainic prin tumult,
În lumea noastra ce e grii,
Cu cântece și bucurii.
Din sunet sacru de lăută,
Am strâns copiii într-o undă,
Le-am dat culoare și chimval,
Le-am dat parfum dintr-un ocean,
În sunet noi i-am imbrăcat
Și un spectacol am creat.
Vă așteptăm cu mari, cu mici,
În lumea noastră de pitici,
Ca să ne fiți mijlocitori,
Între povești și visători.
Acest spectacol este o călătorie spre parfumul, culoarea și sunetul imaginației. Poveștile ce vin din timpuri străvechi, cu diverse tipologii umane, și multiple forme, străbat zidurile nevăzute, care ne despart, trec și merg mai departe.Ne închipuim o lume în care stăpânim spațiul și timpul, în care punem în mișcare persoanje uneori imposibile.
Scena are un înțeles adânc și tainic, ea ne arată că e mai bine să căutăm acolo unde este lumină pentru că întotdeauna vom găsi ceva. De astă data povestea înseamnă mai mult decât o călătorie sau o trecere în altă lume; ea a devenit un limbaj universal plin de parfumul diversității culturale, de culorile vieții și de sunetul trăirilor noastre.Toate, împreună au un singur scop, să recunoaștem adevărul din noi.
Un spectacol susținut de Ansamblul Coconițe și Clubul de dans Multicultural al Ateneului din Iași, coregraf Lavinia Răileanu.
Distribuție:
Arlekino – Marian Simion
Pinocchio – Rotaru Niki
Prezintă – Anca Andrei
Invitați:
Ansamblul folcloric „Hora Moldovei”, coregraf Emilian Păduraru
Trupa Magic Dance Art, coregraf Lavinia Răileanu
Happy Life Center – teatru de modă cu Anca Ciliac
Durata spectacolului – 1h 30 min.
Ateneul din Iași vă invită la spectacolul „Parfum, culoare, sunet”, duminică, 9 aprilie 2017, ora 18:00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” .
Preț bilet 10 lei

Alegeti locurile dorite


Mod selectie locuri


Schema locatie